Versiunea română Magyar verzió English
Pagina principală
Despre noi
Programe
Publicaţii
Media
Contact
 
Stiri şi evenimente
Am lansat a zecea ediție a programului Spații Verzi 2015-01-23  

22 ianuarie 2015, Miercurea-Ciuc - MOL România și Fundația pentru Parteneriat au lansat cea de-a zecea ediție a programului Spații Verzi, cea mai veche platformă de responsabilitate socială a MOL România, invitând organizațiile neguvernamentale să depună propunerile de proiecte în domeniul protecției mediului.

Compania va acorda în cadrul ediției 2015 a programului finanțări în valoare de 150.000 euro în cadrul celor două componente ale programului: Spații Verzi Urbane și Arii Naturale protejate.

"Echipa MOL România consideră că mediul înconjurător reprezintă una dintre cele mai de preț moșteniri pe care le lăsăm copiilor noștri, generațiilor viitoare. În ultimii nouă ani s-au alăturat eforturilor noastre peste 150.000 de voluntari, care ne împărtășesc dorința de a acționa astăzi pentru a asigura un viitor verde în orașe și arii naturale protejate. Cred că aceste comunităţi de voluntari reprezintă cel mai important rezultat al angajamentului nostru față de mediul înconjurător", a declarat Kinga Daradics, Chairman & CEO MOL România.

Organizațiile neguvernamentale pot trimite propunerile de proiecte până la data de 18 februarie 2015. Acestea vor fi evaluate de către un juriu de specialitate. Câștigătorii vor fi anunţaţi pană la sfârșitul lunii martie.

Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei. Mai multe detalii despre program pot fi găsite pe site-ul www.spatiiverzi.org.ro, www.molromania.ro, respectiv www.repf.ro

„Parteneriatul dintre MOL România și Fundația pentru Parteneriat este probabil unul dintre cele mai durabile de pe paleta CSR-ului din România. Am depășit zece ani de cooperare și mergem înainte în continuare cu această colaborare fructuoasă concretizată în programul Spații Verzi. Această conlucrare longevivă, demonstrează că parteneriatul este clădit pe baze solide cum ar fi respectul, încrederea și înțelegerea reciprocă a valorilor și obiectivelor organizaționale. Astfel programul nostru comun produce an de an beneficii atât la nivelul organizaților noastre cât și la nivelul societății", a declarat László Potozky, directorul Fundaţiei pentru Parteneriat.

Continuând tradiția edițiilor precedente, vor fi acordate finanțări pentru următoarele tipuri de activități:

  • crearea unor spații verzi urbane sau reabilitarea acestora prin metode ecologice,
  • educaţie ecologică non-formală în rândul tinerilor şi a comunităţilor locale,
  • organizarea taberelor Junior Ranger,
  • activități organizate cu ocazia Zilei Ariei Protejate sau a altor zile mondiale ca Ziua Pământului sau Ziua Biodiversității,
  • înființarea sau amenajarea centrelor de vizitare a ariilor protejate,
  • crearea și amenajarea unor poteci tematice în scop educaţional.

În cadrul programului Spații Verzi este încurajată abordarea creativă a activităților din domeniul protecției mediului în vederea implicării comunităților locale. Cei interesați vor găsi manuale educative cu idei pentru realizarea activităților ecologice pe pagina web a programului și a Fundației pentru Parteneriat.

Premiile Spaţii verzi 2014

Câştigătorul premiului „Spaţii Verzi" 2014 este Asociația Centrul de Resurse Pentru Dezvoltare 2020 din Galați. Aceasta a creat un spațiu public urban cu caracter tematic, denumit "Grădina Senzorială", cu o suprafață de 750 mp în incinta Grădinii Botanice din Galați, care cuprinde mai multe arii funcționale: o alee terapeutică, alei de acces, 5 grădini verticale cu plante aromatice, 5 alveole cu plante aromatice și un spațiu de relaxare. Totodată a fost realizat un program permanent de educație ecologică, denumit „Terapia Naturii", a cărei metodologie are la bază utilizarea tuturor simțurilor și promovarea unui comportament responsabil cu mediul. Valoarea premiului este echivalentul sumei acordate acestei organizaţii la ediția precedentă.

Câştigătorul premiului „Arii Naturale Protejate" 2014 este Asociația Drag de Hațeg. Proiectul premiat, denumit „Casa Vulcanilor, punct de vizitare și educație non-formală în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului", urmăreşte promovarea şi popularizarea ariei protejate cu scopul de a ridica nivelul de acceptare a acestuia în rândul comunităţilor locale prin intermediul implicării ONG-urilor, şcolilor și a comunităţilor locale. În cadrul proiectului, asociația a realizat punctul de vizitare "Casa Vulcanilor", o construcție ecologică din lemn și cob, amenajat ca muzeu al vulcanilor și punct de educație non-formală. Proiectul s-a remarcat prin coeziunea parteneriatului, prin numărul mare de voluntari implicați în activități, precum și prin rezultatele obținute. Valoarea acestui premiu este de 10.000 de lei.

Detalii despre program

În 2014 au fost acordate finanțări în valoare totală de 641.798,83 lei pentru 49 de proiecte, în care s-au implicat mai mult de 17.000 de persoane. În cadrul componentei Spații Verzi Urbane au fost înființate sau reamenajate spații verzi cu o suprafață totală de 28.029 mp unde au fost plantați peste 2.300 de arbori şi arbuşti, precum și 12.400 de răsaduri de flori. În cadrul componentei Arii Naturale Protejate s-au amenajat 5 poteci tematice, au fost organizate 12 tabere Junior Ranger, 13 expoziții în centrele de vizitare și 15 evenimente legate de "Ziua Ariei Naturale Protejate''și „Ziua Biodiversității''.

Până prezent, MOL România și Fundația pentru Parteneriat au finanțat „înverzirea" unei suprafețe de aproximativ 400.000 mp și înfrumusețarea a 229 spații urbane prin plantarea a 121.000 de arbori, arbuști şi flori. Mai mult de 150.000 participanți s-au implicat în activitățile derulate în cadrul edițiilor anterioare a programului. Aceştia formează o comunitate de mărimea populaţiei unui oraş mare din România, cum ar fi Arad, Sibiu, Bacău sau Târgu Mureş. Prin sprijinul acordat, 147 de proiecte au contribuit la promovarea ariilor protejate din țară, prin diverse activități: organizarea taberelor Junior Ranger, crearea centrelor de vizitare, înființarea potecilor tematice, organizarea de expoziții, workshopuri și seminarii, reușind astfel implicarea eficientă a comunităților locale.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie multinaţională integrată şi independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 29.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul are peste 75 de ani de experiență în explorarea și producția de hidrocarburi, având în prezent operațiuni de producție în 8 țări și activități de explorare în 13 țări. Grupul controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de peste 1.700 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 11 țări, dintre care 154 în România. Compania a semnat acorduri de concesiune cu Agentia Naţională pentru Resurse Minerale pentru 3 perimetre din vestul țării, dintre care unul a fost ratificat de către Guvernul României.

Despre Fundaţia pentru Parteneriat

Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului și dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Fundaţia dezvoltă si implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice având ca scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare durabilă și de sprijinire a comunităţilor. Astfel, prin intermediul programelor de finanţare derulate de fundaţie, în ultimii 15 ani au fost sprijinite cu peste 25 de milioane de lei peste 950 de proiecte de protejare a mediului si de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri. 

 

 


<< Înapoi
Despre noi   Programe Publicaţii Media Contact
Hartă site
Istoric
Misiune / obiective
Conducerea fundaţiei
Echipa
Premii
Rapoarte anuale
Membră EP
Statistici finanţări
Strângere de fonduri
Finanţatorii noştri
Parteneri
Programe în desfăşurare
Programe finalizate
Cărţi
Broşuri
Apariţii în presă
Parteneri media
Comunicate de presă
Date de contact
Message box
Vizitatori: 3876338