Versiunea română Magyar verzió English
Pagina principală
Despre noi
Programe
Publicaţii
Media
Contact
 
Stiri şi evenimente
Am lansat Active Citizens Fund în România 2019-06-03  

Programul Active Citizens Fund România își propune să sprijine dezvoltarea pe termen lung a societății civile, consolidând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului.

Nu este posibilă dezvoltarea unor democrații rezistente și pluraliste decât dacă vor fi auzite vocile unui spectru larg al societății astfel incat interesele lor sa fie luate în considerare în procesele guvernamentale", a declarat domnul Thor Kleppen Sættem, Secretar de Stat pentru Ministrul Justiției și Imigrației din Norvegia în cadrul evenimentului de lansare.

În România Active Citizens Fund este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru  Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge. Programul se va derula pe o perioadă de 6 ani. În cadrul acestuia se vor lansa 11 apeluri de proiecte, începând din această toamnă, în cele 6 domenii de asistență:

  • Democrație, cetățenie activă, bună guvernare și transparență;
  • Drepturile omului și tratament egal prin combaterea tuturor formelor de discriminare pe motive de origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, sex, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală sau identitate de gen;
  • Justiție socială și incluziunea grupurilor vulnerabile;
  • Egalitate de gen și violență bazată pe gen;
  • Mediu și schimbări climatice;
  • Dezvoltarea capacității ONG-urilor.

Incluziunea tinerilor este o prioritate în toate aceste domenii de asistență. O atenție specială este acordată și creșterii capacității grupurilor vulnerabile pentru care va fi alocat 33% din bugetul de granturi.

 Evenimentul de lansare a programului, care a avut loc la Banca Națională a României în această după-amiază, s-a desfășurat în prezența reprezentanților Guvernului Norvegian, a Ambasadei Regatului Norvegiei în România și ai Oficiului Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene, precum și a peste 150 de reprezentanți ai societății civile din România și Uniunea Europeană și a altor instituții partenere. Discuțiile au oferit o imagine de ansamblu asupra situației sectorului neguvernamental din România și Europa, precum și a principalelor direcții de susținere a organizațiilor societății civile prin Programul Active Citizens Fund.

Detalii suplimentare despre program sunt disponibile pe pagina web oficială a acestuia, www.activecitizensfund.ro.

 


<< Înapoi
Despre noi   Programe Publicaţii Media Contact
Hartă site
Istoric
Misiune / obiective
Conducerea fundaţiei
Echipa
Premii
Rapoarte anuale
Membră EP
Statistici finanţări
Strângere de fonduri
Finanţatorii noştri
Parteneri
Programe în desfăşurare
Programe finalizate
Cărţi
Broşuri
Apariţii în presă
Parteneri media
Comunicate de presă
Date de contact
Message box
Vizitatori: 3263555